Iti pasa de management-ul timpului? Angajeaza o agentie de recrutare
iulie 19, 2017De ce să investești azi în Employer Branding?
august 4, 2017Tu ce instrumente folosești în resurse umane?
Care este motivul pentru care multe companii se confruntă cu mari dificultăți în sfera resurselor umane? La o primă vedere, am putea spune că este vorba de haos și lipsă de claritate. Acestea însă sunt doar simptome. Care este cauza reală și cum o putem rezolva, aflăm prin 6 instrumente esențiale în resursele umane.
Adevăratul motiv pentru care departamentul de resurse umane are probleme este lipsa sistemelor și sistematizării. Dacă lucrurile sunt făcute la întâmplare sau într-o manieră aproximativă, la fel vor fi și rezultatele. Când bune, când rele. Ce este și mai grav însă: lucrând astfel e aproape imposibil să măsurăm activitatea noastră, să știm ce funcționează și de ce, ce nu funcționează și de ce, ce trebuie să îmbunătățim și care este cel mai optim mod în care să facem acest lucru.
Poți începe crearea sistemelor, folosind cinci instrumente sistemice esențiale în orice companie:
-
Organigrama
Există o organigramă în compania ta? Compania este împărțită în departamente și sub-departamente clare? Știi cine este responsabil de fiecare departament și sub-departament din companie? Există departamente sau porțiuni neacoperite?
-
Regulamente
Există un set de principii de operare în companie? Dar regulamente? Sunt scrise și puse în practică? Deși regulamentele pot să pară un instrument rigid, ele ajută enorm. Sunt deseori ignorate sau amânate, tocmai pentru că nu sunt înțelese corect. Scrie-le în așa fel încât să fie îmbrățișate de către echipa ta, pentru că este extrem de clar cum îi ajută să fie mai buni și să facă lucrurile mai bine.
-
Proceduri
Cum se face un anumit lucru în companie? De pildă, cum se întâmpină un candidat? Procedura explică, pas cu pas, într-o formulă de tipul (1) (2) (3) (4), care sunt toate acțiunile care trebuiesc făcute și cum facem aceste acțiuni, într-un mod cât mai exact.
-
Procese
Procesele însumează un anumit șir de proceduri. Dacă procedura se ocupă de o singură situație, procesele arată cum mai multe situații se conectează și se influențează reciproc, pentru a crea un rezultat. De pildă, cum întâmpinarea candidatului, interviul, apoi procesul de inducție, vor duce la întărirea brand-ului companiei.
-
Fișa postului
Responsabilitățile, rolurile și activitățile, beneficiile și sancțiunile sunt clare atât pentru tine, managemerul, cât și pentru angajat? Și fișa postului tinde să fie folosit ca un element formal, de care uităm imediat după angajare. De ce? Tocmai pentru că nu există un sistem clar, care funcționează la fel de fiecare dată. Asigură-te că există claritate de ambele părți. Ești liber să creezi o fișă a postului de care chiar vrei să țineți cont.
-
Evaluare
Tu și angajatul colaborați deja de câteva luni. Au existat rezultate foarte bune, provocări, au fost atinse anumite targete și, chiar mai mult, s-a creat o relație autentică între angajat și mediul de lucru. Cum evaluezi aceste lucruri? Ai un sistem de evaluare pe care îl urmărești, în același fel, pe perioade atent definite? Ce arată evaluarea? Ce repeți? Ce îmbunătățești?
Provocările și surpizele neașteptate nu vor înceta să apară. Însă o dată ce ai implementat foarte bine câteva instrumente, vei vedea cum calitatea muncii tale și a muncii în echipă, se va schimba. Vei știi cum să abordezi și cum să previi situațiile neașteptate într-un mod profesionist, pe baza unor reguli clare.