In trecut, candidatul scria un CV, il publica pe platformele specializate sau vizita targuri de job-uri. Acest mediu era dominat de incertitudine si o cautare continua, atat viitorii angajati cat si angajatorii, sperand ca vor gasi ceea ce li se potriveste. Astazi, lucrurile stau altfel. Ce au in comun recrutarea si marketing-ul si cum te ajuta asta sa recrutezi oamenii potriviti?
Multi din candidatii la un job nu se mai multumesc cu a-si publica undeva CV-ul si a astepta telefonul specialistului de resurse umane. Cum a aparut aceasta schimbare si ce inseamna ea?
Ce au in comun cumparaturile si recrutarile?
Stii ce au in comun cumparaturile si recrutarile? Gândeste-te. Nu stii?
O data cu explozia social media, a avut loc o schimbare extrem de importanta in vanzari: asimetria informationala. Ce inseamna acest lucru? Daca in trecut, voiai sa-ti cumperi o masina noua, dealer-ul auto avea toate raspunsurile pentru tine. Astazi, in momentul cand ajungi la parcul auto, stii probabil toate informatiile de care tu ai nevoie, despre modelul ales. Te-ai informat de pe internet sau ai discutat cu alte persoane din cercul tau social.
Cum se aplica asta in recrutari si care e legatura cu cumparaturile?
La fel ca in cazul cumparaturilor, candidatii la un anumit job sunt sau pot fi mult mai bine informati despre un anumit job sau despre o companie, decat in trecut. Candidatii pot verifica usor si relativ repede compania ta si pot decide, in ce masura li se potriveste. Cu alte cuvinte, nu numai angajatorul alege, ci si angajatul. De aceea brand-ul de angajator este esential.